Mai era puțin până acasă, dar nimeni nu se grăbea. Soarele cobora încet, iarba mirosea a vară, și lumea părea că așteaptă odată cu ei.
Doi frați în fața unui apus pe care l-au privit în liniște. Sunt seri din copilărie care rămân așa, calde și fără sfârșit.
Umăr la umăr, la marginea câmpului, cu cerul făcându-se roz peste ei. Genul de seară pe care o ții minte fără să știi de ce.







